Ce te oprește să ai orgasme?

“Voi avea ceea ce are ea” Cine nu-și amintește scena din filmul ,,When Harry meets Sally”? Dacă a fost ceva ce am învățat din acel film este că FEMEILE MIMEAZĂ ORGASMELE. Nu o spun eu, ci știința. Și există un “foarte mic” motiv pentru asta.

When Harry Meet Sally

Hai să vorbim despre clitoris

De când știința cunoaște clitorisul, acesta a fost subiectul a numeroase analize, confuzii și respingeri, deși clitorisul este responsabil de senzațiile uluitoare de plăcere sexuală. Iar partea cu plăcerea este esențială.

După cum explică Casey Tanner, specialistă în terapia sexuală și expertă LELO, clitorisul este singurul organ genital care funcționează exclusiv pentru satisfacția sexuală, spre deosebire de reproducere.

“Clitorisul are 8.000 de terminații nervoase numai în vârf”, notează ea.  “Asta înseamnă de două ori mai multe decât penisul și, cu toate acestea, clitorisul primește adesea doar jumătate din atenție, iar uneori nici măcar atât”

Clitoris
Unconquerable by Sophie Wallace

Nu e de mirare că, potrivit unui studiu realizat de Profesorul Debby Herbenick (SUA) pe un eșantion de peste o mie de femei, numai 18,4% au declarat că doar penetrarea este suficient pentru orgasm.  Și, deși s-ar putea să te gândești la orgasmul clitoridian și cel vaginal ca fiind două lucruri diferite, acum știm că ceea ce majoritatea dintre noi cunoaștem despre clitoris, este de fapt doar vârful exterior al icebergului – iar clitorisul se continuă și în interiorul corpului (Vezi aici). 

Chiar și unele studii raportează că orgasmele vaginale depind de clitoris, care este mult mai mare decât vârful său vizibil, astfel încât poate fi stimulat la nivel intern prin penetrare”, spune Tanner.

Plăcerea înseamnă cunoaștere

Fără îndoială că este un caz pentru a învăța mai multe modalități de a ne bucura de punctul suprem al plăcerii, nu-i așa dragilor? 

Și, deși unele dintre ele s-ar putea să nu funcționeze pentru toate, deoarece anatomia noastră diferă de la femeie la femeie, acestea vor aduce puțină lumină în tunel. Important este în primul rând să începi încet-încet să ridici tabuurile din jurul sexului, anatomiei feminine și plăcerii feminine (în cazul în care le ai) și în al doilea rând să crezi că orgasmul tău este important (la fel de important ca și cel al partenerului tău, dacă ai unul).

VieVission Nyssa clitorisul
Poza: VieVision Nyssa

Ține cont de următorii pași pentru o experiență mai plăcută:

  • Fi atentă: fi prezentă în moment, atinge-te explorând, ia o oglindă și observă anatomia clitorisului. Nu este nevoie să judeci sau să etichetezi – pur și simplu observă. Cu cât te vei familiariza mai mult, cu atât mai ușor va fi să îl localizezi în timpul jocului tău solo.
  • Acordă prioritate lubrifierii: Da, probabil că te gândești: “Nu am nevoie de lubrifiant”, dar ține cont de faptul că canalul vaginal este capabil să își creeze propriul lubrifiant atunci când ești excitată, nu și clitorisul. Așadar, evită orice disconfort prin aplicarea de lubrifiant. Îți recomandăm să începi cu lubrifianți pe bază de apă, cu ingrediente naturale și cu pH echilibrat.
  • Încearcă să îți stimulezi clitorisul cu vârful unui deget, fără să-l atingi direct. Dacă dorești o mai multă stimulare, strânge în forma de cerc până când începi să atingi clitorisul. Continuă cu o atingere foarte lentă și delicată. Ar putea fi tentant să începi să îți freci clitorisul, dar există șansa să nu te extazieze atât pe cât te așteptai.
  • Încearcă mai întâi să îți construiești senzația, apoi încearcă cu diferite mișcări. Poți folosi două, trei, chiar patru degete, dacă de obicei folosești doar unul. Experimentează cu diferite modalități și diferite niveluri de presiune.
  • Încearcă să faci edging: “edging” înseamnă să te apropii de punctul culminant, dar apoi să te retragi chiar înainte de a ajunge la punctul culminant. Când, în sfârșit ajungi la climax, senzația este… să spunem că merită așteptarea. Asta necesită practică: Trebuie să-ți cunoști corpul suficient de bine pentru a discerne cât de aproape ești de orgasm și cât de mult mai poți merge înainte de a te retrage.
  • Încearcă o jucărie nouă: Aceasta este o opțiune deosebit de bună pentru a obține noi senzații pe care nu le puteți obține de la degete sau de la orice altă stimulare externă. Nu degeaba sunt preferatele clienților de la Artisans.

Introdu jucării în repertoriul tău de stimulare a clitorisului!

  • Ia o jucărie tip baghetă. Nu există nicio îndoială că poți folosi clasicul SMART WAND VIBRATOR pe clitoris. Deoarece capul este mai mare decât un model cilindric, va acoperi mai multă suprafață a clitorisului. Magia vibratoarelor Smart Wand constă în versatilitatea lor. Voi scrie mai multe într-un alt articol.
  • Încearcă stimularea internă: MONA WAVE stimulează punctul G și poate fi mișcat dintr-o parte în alta și poate stimula anatomia internă a clitorisului. Dar poți îmbunătăți această stimulare cu un vibrator dublu, dacă dorești o stimulare a punctului G și a clitorisului simultan.  Aceste doua minunății au încorporat mișcarea finger-like: SORAYA WAVE sau INA WAVE.
  • Explorează cu un vibrator clitoridian. De asemenea, ai putea lua în considerare experimentarea cu jucării care au fost concepute special pentru stimularea clitorisului în minte: SONA 2 sau SONA CRUISE.  Diferit de altele de pe piață, SONA trimite unde de aer puternice, “vibrante” în jurul clitorisului tău. Există și câteva variante noi de la LELO, proaspăt scoase din cuptor. SILA ce trimite ușor impulsuri de unde de aer care oferă plăcere și tachinează și ENIGMA care este practic o fabrică de plăcere dublă :).  Obține orgasmul clitoridian stimulându-ți punctul G în același timp!
  • Dacă ai un partener. Dacă îți dorești mai multă stimulare clitoridiană cu un partener, încearcă să introduci TIANI 2. Acest mini-vibrator poate fi folosit în timpul sexului în timp ce te stimulează.

Păstrează informațiile în interior și în exterior

Clitorisul poate părea un mister, dar acum este momentul să ai o perspectiva sănătoasă și reală. A ignora sau a înțelege greșit clitorisul înseamnă, de asemenea, a ignora sănătatea și plăcerea feminină. Iar sănătatea și plăcerea vin din cunoaștere, așa că hai să învățăm, atât în dormitor, cât și în afara lui. Cu toate am stat prea mult timp în întuneric.

Te imbratisez cu drag,

Poppy

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *